Semn 1. (FILOZ.) Reprezentare sau acţiune sensibilă care ne indică un fenomen material, o stare afectivă, o stare volitivă sau un proces de ordin intelectual. Astfel se disting: 5. Materiale (ex. Fumul ca s. al focului), s. naturale (ex. Râsul, plânsul, gesturile care exprimă o stare afectivă sau volitivă), s. instituite prin convenţie socială (ex. Literele alfabetului); s. formale (ex. Simbolurile elementelor componente ale unei expresii logice sau ale expresiei însăşi). În această ultimă accepţie, S.se constituie într-un limbaj formalizat. S. este o verigă între obiectul şi subiectul cunoaşterii, înjelegerea s. ca fiind primordial în mod absolut faţă de semnificaţie şi, în consecinţă, faţă de obiectul semnificat, precum şi negarea caracterului necesar al apariţiei şi utilizării lui numai ca mijloc în procesul cunoaşterii au drept rezultat un nominalism extrem şi un empirism subiectivist de tip lingvistic Tendinţa aceasta, iniţiată de L. Wittgenstein, este dominantă în cadrul neopozitivis-mului contemporan. 2. (ASTR.) Semne zodiacale, semne reprezentând cele 12 constelaţii, corespunzătoare poziţiei Soarelui în ecliptică. 3. (LINGV.) Semn lingvistic, unitatea dintre un sens şi un complex sonor. — Semnele citării v. ghilimele. — Semne de punctuaţie v. punctuaţie. — S. diacritic, semn adăugat unei litere, deasupra ei, dedesubt sau lateral, pentru a reda un sunet diferit de cel notat prin litera respectivă când îi lipseşte acest semn. În alfabetul limbii române se folosesc trei s.d.: (/\) la literele a şi i, (~) la aşi (’) la ş şi ţ. în transcrierea fonetică se folosesc numeroase s. d.; de exemplu (°) deasupra unei vocale sau (n) dedesubtul ei pentru redarea unei semivocale (at sau ai). — Semnul exclamării, semnul de punctuaţie (!) care se pune la sfârşitul propoziţiilor exclamative, imperative, după o interjecţie sau, uneori, după un vocativ. Se mai numeşte semnul mirării. — Semnul întrebării, semnul de punctuaţie (?) care se pune la sfârşitul unei propoziţii, al unui grup de cuvinte sau al unui singur cuvânt pentru a marca natura interogativă a comunicării.
— S. moale, literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul palatal al consoanei precedente. Ca formă este identic cu semnul chirilic ieri (b). — S. tare, literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul dur al consoanei precedente. Ca formă este identic cu semnul chirilicier (i.).