Simbolism fonetic, capacitatea structurii fonetice a unui cuvânt de a sugera sau de a întări noţiunea pe care o desemnează sau o anumită atitudine faţă de ea, legătura dintre un sunet sau un grup de sunete şi o anumită idee. S.f. este mai evident Ia interjecţiile de orice fel şi în special la onomatopee (ex. Deosebirea dintre puf şi buf sau dintre fis şi vij); şi la cuvinte obişnuite se poate găsi s.f., datorită valoni expresive a unor sunete (ex., pentru limba română, se vor! Şte de valoarea expresivă a grupurilor alcătuite din consoană labială + lsau din r + l)