Semantică (gr. semantikos, de la sema „semn”) 1. (L1NGV.) a) Ramură a lingvisticii care studiază sensul lexical al cuvintelor din punct de vedere descriptiv, comparativ şi, mai ales, istoric. Sân. Semasiologie. B) Sens lexical; prin extensiune, sens gramatical. V. evoluţie semantică. Sân. Semantism. 2. (LOG., FILOZ.) Disciplină dezvoltată în cadrul logicii simbolice (matematice), constituind teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem, de asemenea formalizat. S. se împarte în: a) teoria desemnării, care studiază raportul dintre expresiile lingvistice şi semnificaţiile lor; b) teoria adevărului, care se ocupă cu problema adevărului în limbajele formalizate; c) teoria deducţiei logice. Sistemul formalizat al s. cuprinde: 1) tabela de semne, care enunţă toate semnele utilizate în sistemul respectiv; 2) regulile de formare, prin care se defineşte noţiunea de propoziţie (expresie) a sistemului, construită din şi numai din semnele sistemului; 3) regulile de desemnare extensionale şi intensionale, care definesc semnificaţia semnelor şi sensul propoziţiilor; 4) regulile de adevăr, care stabilesc în ce condiţii este adevărată o propoziţie a sistemului. Sub acest raport, sistemele semantice pot fi concepute ca teorie a modelelor. S. se poate constitui şi ca studiu general, neformalizat, al interpretării oricărui sistem, fie el intuitiv, experimental sau de alt tip. Sub acest raport, ea este corelată cu metateoria. În sens restrâns, ca studiu al corespondenţei dintre semne şi ceea ce desemnează ele, s. este o parte a semioticii. Dezvoltarea s. a îndreptat cercetările de logică matematică spre probleme filozofice ridicate de formalizare, cum ar fi: problema universaliilor, natura judecăţii şi raţionamentului, problema adevărului, a căror interpretare a primit însă, în cadrul neopozitivismului, o rezolvare idealist-subiectivă (ex. Nominalismul semantic de nuanţă pozitivistă, care contestă caracterul obiectiv al cunoaşterii la nivelul treptei raţionale), întemeiată de G. Frege, s. a fost ulterior dezvoltată de savanţi de diferite orientări filozofice, ca: St. Lesniewslci, T. Kotarbinski, A. Tarski,
Ch. W. Morris, R. Carnap, W. Quine, J. Kemeny ş.a.