regenţă 1. (DR.; în statele monarhice) Organ colegial care exercită prerogativele monarhului lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrînsă. Această funcţie poate fi îndeplinită şi de o singură persoană, denumită regent. 2. (AR-HIT.) Stil în arhitectura şi în artele decorative franceze din perioada minoratului regelui Ludovic al XV-lea şi a regenţei lui Filip de Orleans (1715-1723). Stilul r. face tranziţia de la stilul L ud o v i c al XI V-l e a, sever, grav şi somptuos, Ia stilul Ludovic al XV-lea, elegant, graţios, plin de fantezie. Contururile şi unghiurile drepte se curbează, formele se topesc în treceri uşoare (care leagă, de pildă, planurile pereţilor cu tavanul), pilastrul plat ia locul coloanei, ornamentele delicate înlocuiesc sculptura în relief. Apar unele dintre noile elemente decorative, care se vor dezvolta în stilul rococo (scoici, flori, trofee etc). Printre reprezentanţii de seamă ai stilului r. au fost: arhitectul Robert de Cotte şi decoratorii G.M. Oppenordt, CI. Audran, ebenistul Ch. Cressent.