Secreţie (fiziol.) 1. Produs al activităţii unor celule necesar diferitelor funcţiuni ale organismului. Dacă s. este eliminată la exteriorul corpului său într-o cavitate a acestuia (ex. În tubul digestiv), ea se numeşte 5. Externă (ex. Sucurile digestive, lacrimile, lichidul spermatic); dacă este vărsată în sânge, se numeşte s. internă sau hormon. 2. Proces de formare şi de eliminare a produşilor de secreţie. Este unul dintre procesele fiziologice fundamentale. Se desfăşoară sub controlul unor mecanisme nervoase, dar participă la rândul lui, prin produşii de s. internă, la reglarea tuturor funcţiunilor organismului. Produşii de s. pot fi eliminaţi ca urmare a funcţionării şi evacuării continue a produşilor respectivi prin polul apical al celulelor secretoare (s. merocrină: laptele, saliva) sau după acumularea lor în celulă, precedată de degenerarea şi distrugerea celulei (s. holocrină: s. sebacee). La plante, s. este un fenomen relativ frecvent, mai ales la labiate, crucifere etc; ele elimină uleiuri eterice, nectar, latexuri, sucuri digestive (în cazul plantelor carnivore) etc. V. şi glandă.