Sector 1. (mat.) a) Porţiunea de plan mărginită de două raze vectoare (care pleacă din acelaşi punct) şi arcul unei curbe care are extremităţile pe cele două raze. B) Porţiunea din spaţiu limitată de o suprafaţă conică şi de porţiunea dintr-o altă suprafaţă interceptată de suprafaţa conică considerată. 2. (ec.) a) Sector social-economic, totalitatea formelor de economie bazate pe o anumită formă de proprietate asupra mijloacelor de producţie. Varietatea s.s. -e., natura lor şi proporţia dintre ele caracterizează structura social-economi-că şi gradul de dezvoltare a ţării. Economia capitalistă cuprinde, pe lângă relaţiile de producţie capitaliste, şi rămăşiţe ale relaţiilor şi formelor so-cial-economice precapitaliste (ex. Mica producţie de mărfuri). În perioada de trecere de la capitalism la socialism este tipică existenţa a trei s.s. -e.: sectorul socialist, care se dezvoltă continuu, sectorul micii producţii de mărfuri, care, prin cooperativizare, trece treptat la socialism, şi sectorul capitalist, care este îngrădit treptat şi apoi lichidat. Economia socialistă unitară se caracterizează prin dominaţia exclusivă a relaţiilor de producţie socialiste, b) Sectoare ale producţiei sociale, grupe de ramuri ale producţiei sociale, delimitate în funcţie de structura materială şi de destinaţia economică a produselor create. În cadrul economiei naţionale se disting două s. ale p.s.; sectorul I, în care se produc mijloace de producţie, şi sectorul II, în care se produc obiecte de consum. Când această împărţire se referă numai la industrie, sectoarele poartă denumirea de grupă A şi grupa B. Stabilirea şi respectarea unei anumite corelaţii, a unei proporţionali-tăţi între ramurile sectorului I şi ale sectorului II al producţiei sociale asigură posibili— tatea înfăptuirii reproducţiei. V. şi industrie.