Salariu (EC.), formă de realizare a repartiţiei, prin intermediul banilor, specifică orânduirilor capitalistă şi socialistă, dar cu conţinut radical deosebit, exprimând relaţii de producţie diferite. În capitalism, s, reprezintă preţul forţei de muncă (devenită marfă) şi exprimă relaţii de exploatare a omului de către om. Această esenţă a s. în capitalism a fost descoperită de către K. Marx. La suprafaţa societăţii capitaliste, s. apare nu ca preţ al forţei de muncă, ci ca preţ al muncii, ceea ce ascunde împărţirea zilei de muncă în timp de muncă necesar şi timp de supramuncă, creându-se iluzia că întreaga muncă este plătită. În realitate, capitalistul angajează pe muncitor (cumpără forţa de muncă), plătind acestuia un s. al cărui echivalent este compensat prin muncă necesară, dar îl are la dispoziţia sa şi în timpul de supramuncă, în cursul căruia se creează plusvaloarea, însuşită de el sub formă de profit. Dat fiind că s. şi profitul la un loc reprezintă întreaga valoare nou creată de munca salariată, mărirea sau reducerea uneia dintre ele acţionează invers proporţional asupra celeilalte şi, în consecinţă, interesele capitaliştilor şi ale muncitorilor sunt antagonice, capitaliştii tmzînd să reducă s. Mărimea s. în aceste condiţii depinde de nivelul productivităţii muncii şi de măsura în care, în condiţiile istorice concrete determinate, clasă muncitoare poate impune burgheziei mărirea părţii care-i revine. În lupta dusă pentru ridicarea nivelului de trai, proletariatul poate obţine, în anumite condiţii, sporiri de salarii până la limitele valorii forţei de muncă. Lupta economică nu poate duce însă la desfiinţarea exploatării, a-ceasta fiind posibilă numai în condiţiile lichidării orânduirii capitaliste. În socialism, s. reprezintă expresia bănească a acelei părţi din venitul naţional ce se repartizează lucrătorilor din întreprinderile şi instituţiile socialiste de stat, potrivit cu cantitatea şi calitatea muncii prestate. El exprimă relaţii de colaborare şi ajutor reciproc între oamenii liberi de exploatare, proprietari ai mijloacelor de producţie. Mărimea lui este determinată de nivelul productivităţii muncii sociale, de proporţia obiectivă în care venitul naţional se împarte în fond de acumulare şi fond de consum şi apoi acesta dm urmă în fond de consum individual şi fond de consum social. S. în socialism reprezintă principalul mijloc de cointeresare materială a lucrătorilor în rezultatele muncii lor. Calcularea şi atribuirea s. se fac pe baza sistemelor de salarizare şia sistemelor de normare a muncii. — S. nominal, sumă de bani pe care un lucrător o primeşte pentru munca prestată. Mărimea s.n. în capitalism este determinată de acţiunea legii valorii, oscilând până la nivelul valoni forţei de muncă. În socialism, nivelul s.n. este planificat de stat, iar mărimea lui depinde, în condiţiile unui anumit grad de dezvoltare a forţelor de producţie şi ale unei anumite productivităţi sociale a muncii, de cantitatea muncii depuse, de calificarea lucrătorului, de însemnătatea ramurii în care lucrează, precum şi de condiţiile concrete în care îşi desfăşoară munca. În Republica Socialistă România, în perioada anilor 1950-1965, s.r. a crescut de 2,24 ori la totalul de salariaţi, ori la totalul de salariaţi, atât pe calea sporirii s. nominal, cât şi prin reducerile de preţuri efectuate periodic V. şi venituri reale. — S. tarifar, salariul stabilit pentru un lucrător la încadrarea lui într-o anumită categorie a indicatorului tarifar de calificare a unei forme de salarizare date. Se determină prin înmulţirea salariului tarifar de bază (adică s. primei categorii de încadrare al formei respective) cu coeficientul tarifar corespunzător categoriei lui de calificare. — S. mediu, salariul care revine pe un salariat într-o anumită perioadă şi care se calculează pe baza raportării fondului total de salarii din perioada respectivă la numărul mediu scriptic de salariaţi existenţi.