reducere 1. (LOG.) Operaţie care constă în probarea validităţii modurilor silogistice, pornind de la considerentul că numai modurile primei figuri silogistice sînt evident valide, prin aceea că întruchipează per¬fect axioma silogismului; validitatea modurilor figurilor II, III şi IV urmează să fie probată. Pentru aceasta se utilizează r reducerea directă, cu ajutorul conversiunii judecăţilor şi mutaţiei premiselor, şi reducerea indirectă (demonstraţia apagogică), aplicată îndeosebi în cazul modurilor care conţin judecăţi particular-negative; conversiunea fiind inoperantă, demonstraţia se face prin reducere la absurd (v. argumentum ad absurdu m). La nivelul logicii simbolice (matematice) se foloseşte deducerea modurilor din axiomele sistemului formalizat. 2. (CHIM., METAL.) Proces invers oxidării, caracterizat prin îndepărtarea oxigenului dintr-un compus oxigenat; prin generalizare, orice reacţie în care un atom sau un ion cîştigă electroni. R. se face cu ajutorul carbonului, oxidului de carbon, al hidrogenului şi al unor metale (aluminiu, siliciu etc). în metalurgie se face r. (parţială sau totală) a oxizilor metalici, în scopul obţinerii metalului respectiv, a unui aliaj sau a unui oxid inferior. 3. (MED.) Metodă ortopedică prin care oasele luxate sau fracturate sînt puse la loc. Uneori, prin extensiune, termenul se utilizează şi pentru operaţia de punere la loc a unor organe deplasate (ex. rinichi, intestin).