Rupere 1. (TEHN.) Fenomen de distrugere a continuităţii unui material solid sub acţiunea unor solicitări mecanice. — (REZ. MAT.) Teorii de r., teorii elaborate pentru a explica ruperea corpurilor solide deformabile supuse unor solicitări mecanice pe mai multe direcţii. Condiţia pentru producerea r. unui corp este precizată cu ajutorul mai multor mărimi: efortul unitar maxim, efortul unitar tangenţial maxim, deformaţia specifică maximă, lucrul mecanic de deformaţie. Se deosebesc următoarele t. de r.: teoria efortului unitar maxim, care consideră că ruperea materialului se produce datorită atingerii unei anumite valon-limită a acestei mărimi; teoria deformaţiei specifice maxime, care admite că ruperea se datoreşte atingerii valorii-limită a lungirii specifice; teoria efortului unitar tangenţial maxim, care consideră că ruperea este provocată de atingerea valorii-limită a efortului unitar tangenţial; teoria energiei de deformaţie, care admite că ruperea se produce când energia de deformaţie acumulată în corp atinge o anumită valoare-limită. 2. (HIDROTEHN.) Rupere de pantă, construcţie (de beton, zidărie de piatră, lemn) între două porţiuni vecine ale unui canal, situate la niveluri diferite, pentru a menţine panta longitudinală a acestuia între limitele admisibile (la care nu se produc eroziuni).