Secţiune (lat. sectio, de la secare „a tăia”) 1. (mat.) a) (în sens restrâns) Intersecţie a două mulţimi. — S. conică, mulţimea punctelor comune unui con circular drept şi unui plan secant. Curba de intersecţie poate fi o elipsă, în particular un cerc, o parabolă, o hiperbolă sau două drepte, după cum planul secant taie toate generatoarele conului, este paralel cu o generatoare, cu două generatoare său conţine axa conului. S.c. sunt cunoscute din antichitate. Cu studiul lor s-au ocupat matematicieni de seamă: Apollonios din Perga, Desargues, Pascal, Descartes, Fermat. S.c. sunt curbe de gradul al doilea. Ele au importante aplicaţii în ştiinţă şi tehnică. Planetele din sistemul solar, sateliţii, electronii din a-tomi descriu elipse în mişcările lor. Cometele descriu parabole sau hiperbole. V. şi conică. — Secţiune a unei suprafeţe sau a unui corp solid cu un plan, mulţimea punctelor comune unui plan şi unei suprafeţe sau unui plan şi unui corp solid, b) Secţiune a unui şir, mulţimea tuturor elementelor care precedă un element datai unui şir (ex. Numerele naturale mai mici decât 100 constituie o s. a mulţimii numerelor naturale, ordonate după mărime), c) Secţiune sau tăietură Dedek. Ind, pereche (A, B) de submulţimi de numere raţionale a mulţimii numerelor raţionale R, care are proprietatea A UB=R şi orice număr din A este mai mic decât orice număr din B (ex. Secţiunea (A, B) =+ √2 este s „în care A reprezintă mulţimea tuturor numerelor raţionale de pătrat mai mic decât +2, şi fi mulţimea tuturor numerelor raţionale de pătrat mai mare ca +2). D) Secţiune de aur, raportul segmentelor AM şi MB determinate pe un segment AB de punctul M, care îl împarte în medie şi extremă raţie, egal cu (√5+1)/2. Intervine în arhitectură, artele plastice, muzică. 2. (TEHN.) Figură geometrică rezultată din intersecţia unui corp solid (organ de maşină, element de construcţie etc.). cu un plan sau cu o suprafaţă curbă. În desenul tehnic se folosesc s. plane pentru reprezentarea unor piese, maşini, instalaţii, construcţii etc. S. plană care conţine axa unei bare sau, în general, axa longitudinală a unei piese se numeşte s. longitudinală, iar s. perpendiculară pe această axă se numeşte s. transversală. 3. (REZ, MAT.) Aria se”cţiunii (2) unei piese sau a unui element de construcţie supus unor solicitări mecanice, considerată în calculele de rezistenţă pentru determinarea tensiunilor şi deformaţnlor. Se deosebesc: s. brută, aria totală a unei secţiuni; s. netă, aria obţinută din s. brută după scăderea ariei corespunzătoare găurilor sau tăieturilor făcute în piesă; s. periculoasă, în care se poate produce ruperea piesei datorită slăbirii s. prin găurire, prin tăiere sau datorită valoni maxime a eforturilor unitare; j. necesară, aria pe care trebuie s-o aibă o piesă supusă unor solicitări mecanice astfel încât efortul unitar să nu depăşească valoarea admisibilă. 4. (HIDROTEHN.) Secţiune de curgere, secţiune (2) -transversală a unei conducte, a unui canal etc. În interiorul cărora curge un fluid. Partea din s. transversală a conductei, a canalului sau a unui curs de apă prin care curge efectiv fluidul se numeşte secţiune activă. 5. (FIZ.) Secţiune eficace, mărime caracteristică proceselor de interacţiune individuală dintre particulele care alcătuiesc un fascicul şi particulele unei substanţe expuse acţiunii fasciculului. S.e. caracterizează procese ca împrăştierea, ionizarea, captură, fisiunea etc. Este egală cu numărul de interacţiuni produse în unitatea de timp, împărţit la produsul dintre numărul de nuclee ale substanţei şi numărul de particule ale fasciculului incident care străbat, în unitatea de timp, unitatea de ane dintr-un plan perpendicular pe direcţia fasciculului. Are dimensiunile unei arii şi se exprimă. În cm2 sau în barni.