Sarcină1 1. (REZ. MAT.) Mărime “fizică (forţă, moment, deplasare, câmp electromagnetic etc.) care produce o stare de solicitare mecanică (stare de tensiuni şi deformaţii) într-un corp solid deformabil sau într-un sistem fizic. După mărimea domeniului (zonei) asupra căruia acţionează, S. poate fi concentrată (dacă este aplicată pe un domeniu atât de mic încât poate fi asimilat cu un punct) sau distribuită (dacă este aplicată pe o suprafaţă sau în lungul unei piese). După poziţia faţă de corp, se deosebesc s. fixe şi s. mobile. S. care încarcă un corp sau un sistem cu o intensitate practic constantă în timp se numesc statice, iar S. care se aplică brusc sau cele care variază rapid se numesc dinamice. S. corespunzătoare stării-limită la care se produce ruperea materialului unei piese sau a unui element de construcţie poartă numele de s. -limită de rupere; s. admisibilă reprezintă o fracţiune din s. -Iimită de rupere, egală cu raportul dintre această şi un coeficient de siguranţă (stabilit de la caz la caz, în funcţie de condiţiile funcţionale ale piesei). S. Ia care un element de construcţie îşi pierde stabilitatea (adică forma corespunzătoare echilibrului mecanic stabil) se numeşte s. critică. După modul de încărcare a corpului său a sistemului, se deosebesc: s. reale, care acţionează în mod e-fectiv asupra corpului său sistemului; s. virtuale, care sunt S. unitare considerate în calcule ca acţionând asupra corpului în anumite puncte şi pe anumite direcţii, astfel încât să determine anumite deformaţii sau i cacţiuni; s. echivalente, care sunt s. fictive uniform repartizate şi care, în calcule, înlocuiesc s. concentrate. În calculele de rezistenţă ale elementelor de construcţii, s. se clasifică în fundamentale (care reprezintă s. pe care le suportă construcţia datorită condiţiilor funcţionale) şi extraordinare (care acţionează incidental). 2. (TEHN.) Putere activă sau aparentă dată sau luată de un sistem tehnic generator, transmiţător sau transformator de energie. Se deosebesc: s. nominală, putere pentru care a fost proiectat şi realizat un sistem tehnic (ex. S. nominală a unui motor cu electroaprinde-re), şi s. normală (sau uzuală), putere la care un sistem tehnic anumit funcţionează în condiţii obişnuite. 3. (FIZ., ELT.) Sarcină electrică, mărime scalară ce caracterizează proprietatea unui corp de a crea în, jurul său un câmp electric sau de a fi acţionat atunci când se află în câmpul electric al altui corp. S.e. poate fi pozitivă (notată cu +) sau negativă (notată cu —). Unităţile de măsură ale s.e. sunt coulombul (în sistemul ŞI) şi franklinul (în sistemul CGS electrostatic). — S. e. elementară, valoarea absolută a sarcinii electrice a electronului (sau a altor particule elementare care au sarcină electrică). Sarcina electrică are un caracter cuantificat, orice corp poate să posede numai un multiplu întreg de s.e.e. (nu există fracţiuni ale s.e.e.). Valoarea s.e.e. este 1,602-10-19 C 4. (MI-CROBIOL.) Denumire generală dată bacteriilor sferice gram pozitive care formează grupuri, în general de câte opt celule, rezultate din înmulţirea lor în trei direcţii perpendiculare între ele. Sunt saprofite şi trăiesc în sol, mâl, gunoi, dar se găsesc în mare număr şi în aer.