rezistenta materialelor
Tagged as: R
rezistenţa materialelor, ramură a mecanicii’ mediilor continue, care studiază tensiunile şi deformaţiile în corpul solid (deformabil) supus acţiunii unor forţe exterioare. Principalele probleme pe care le rezolvă r.m. sînt: determinarea stării de tensiune şi de defor-trraţie a corpului sub acţiunea terţelor exterioare, generalizarea rezultatelor cercetărilor (efectuate în condiţii de laborator, pe epruvete), asupra comportării corpurilor solide deformabile în cazul diferitelor solicitări şi determinarea dimensiunilor pieselor, astfel încît aceştia să reziste la eforturile produse de forţele exterioare fără a depăşi deformaţiile admisibile. In r.m., solicitările mecanice la care sînt supuse corpurile se clasifică după natura si directia efortului (forţă sau moment) care se produce sub actiunea fortelor exterioare: solicitarile simple (întindere, compresiune, forfecare, răsucire, incovoiere) sint produse de o singură componentă a efortului, iar solicitările compuse (încovoiere cu forfecare, încovoiere cu răsucire, compresiune cu încovoiere etc.) sînt produse de două sau de mai multe componente ale efortului. Se consideră ca întemeietori ai r.m.: Galileo Galilei, care în 1638 a formulat teoria sa asupra calculului grinzilor supuse la încovoiere şi la întindere; R. Hooke, care în 1678 a formulat legea, care îi poartă numele, asupra proporţiona-lităţii dintre efortul şi alungirea unei bare supuse la întindere; J. Bernoulli, care în 1705 a stabilit ecuaţia fibrei medii deformate a unei bare; L. Euler, care în 1729 a elaborat teoria flambajului etc. Dezvoltarea industriei şi a construcţiilor în sec. al XlX-lea a ridicat noi probleme practice, la a căror rezolvare au participat numeroşi oameni de ştiinţă şi ingineri: L. Navier a elaborat în 1826 un curs de r.m., în care a sintetizat teoriile şi metodele de calcul stabilite pînă atunci şi în care a expus numeroase rezultate ale cercetărilor proprii; B. Clapeyron (1849) a stabilit metoda de calcul a grinzilor pe mai multe reazeme; D.I. Juravski a cercetat problema tensiunilor tangenţiale în grinzile supuse la încovoiere; Saint-Venant a studiat răsucirea barelor de secţiune oarecare etc. în sec. al XX-lea au fost efectuate numeroase cercetări asupra stabilităţii elastice a corpurilor sub acţiunea forţelor exterioare, asupra oboselii materialelor, studii în domeniul plasticităţii şi s-au extins metodele de cercetare experimentală a tensiunilor etc.