revoluţia burgheză din Ţă­rile de Jos, prima revoluţie burgheză dm Europa, care a avut loc între anii 1566 şi 1609 în Ţările de Jos, aflate în stăpînirea Spaniei. R.b. din Ţ. de Jos a avut un caracter anti­feudal şi de eliberare naţio­nală de sub dominaţia absolu­tismului spaniol. Ea a îmbrăcat forma luptei împotriva bise­ricii catolice, sprijinul princi­pal al Spaniei în Ţările de Jos, şi s-a desfăşurat sub steagul calvinismului. începutul revo­luţiei a fost marcat de răscoala populară din 1566, cunoscută în istorie sub numele de răs­coala iconoclastă, reprimată de armatele spaniole comandate de ducele de Alba, care a instaurat un regim de teroare sîngeroasă; împotriva acestui regim a luat naştere o puter­nică mişcare de partizani, care s-a generalizat în 1572. Spe­riate de proporţiile revoluţiei, vîrfurile burgheziei au trecut puterea în provinciile Olanda şi Zeelanda prinţului Wilhelm de Orania (Wilhelm Tacitur­nul). La sfîrşitul deceniului al optulea al sec. al XVI-lea au avut loc răscoale populare şi mişcări ţărăneşti antifeudale şi în sudul Ţărilor de Jos, la Bruxelles, Gand, Ypres, Anvers ş.a., unde au fost create „comitetele celor 18″, organe revoluţionare ale puterii. Nobi­limea şi clerul catolic din pro­vinciile de sud ale Ţărilor de Jos s-au unit împotriva revolu­ţiei, constituind Uniunea de la Arras (1579), şi au căzut la înţe­legere cu Filip al 11-lea, regele Spaniei. în acelaşi an, provinci­ile din nord (Olanda, Zeelanda, Frizia, Utrecht ş.a.) au încheiat Uniunea de la Utrecht, la care au aderat şi oraşele din Flandra şi Brabant, în frunte cu Gand; pe baza acestei uniuni s-a con­stituit, în 1581, Republica pro­vinciilor unite, care, după nu­mele celei mai mari provincii, a fost numită în mod curent, după 1609, Olanda, primul stat burghez din lume. Independen­ţa Olandei a fost recunoscută formal de Spania, în 1609, iar pe plan european prin pacea din Westfalia (1648).