regim 1. (FIZ., TEHN.) Ansamblu de structuri sau de evoluţii ale unui sistem fizic sau tehnic, determinat, într-un interval de timp limitat, de anumite condiţii externe invariabile. Evoluţia în timp a unui sistem fizic sau tehnic este caracterizată printr-o succesiune de r., care constituie serviciul sistemului respectiv. După modul de variaţie în timp al mărimilor caracteristice ale sistemului, r. poate fi: static, dacă NICI una din¬tre mărimile lui de stare nu variază în timp şi nu au loc transferuri sau transformări de energie; staţionar, dacă mări¬mile de stare ale sistemului nu variază în timp, dar au loc transferuri sau transformări de energie; permanent, dacă mărimile de stare ale sistemului variază periodic în timp; nestaţionar, dacă mărimile de stare variază în timp, şi tranzitoriu, dacă cel puţin o mărime de stare variază în timp ca urmare a trecerii sistemului dintr-un regim static, staţionar sau permanent într-alt regim static, staţionar sau permanent. — R. deformant, regim periodic de funcţionare a reţelelor electrice de curent alternativ în care există curenţi sau tensiuni care nu variază sinusoidal în timp. Apare fie datorită elementelor de circuit nelineare (redresoare, bobine cu miez feromagnetic saturat etc), fie datorită faptului că tensiunile de alimentare nu sînt riguros sinusoidale. 2. (TEHN.) Ansamblu de condiţii externe invriabile, care, pentru un anumit interval de timp, determină dispoziţia, funcţionarea sau modul de utilizare a unor sisteme tehnice (maşini, aparate, instalaţii, clădiri etc). Condiţiile externe pot fi: a) valorile anumitor mărimi funcţionale caracteristice (cuplu, putere, viteză, presiune, temperatură, tensiune electrică etc), în cazul r. de funcţionare, sau b) valorile mărimilor ce caracterizează fie condiţiile în care este utilizat un sistem tehnic, fie condiţiile în care se efectuează un proces tehnic, în cazul r. de utilizare. Din punctul de vedere al condiţiilor generale, r. de f. al UNUI sistem tehnic poate fi: nominal, cînd este corespunzător condiţiilor pen¬tru care a fost construit, uzual şi accidental, cînd este provocat de defecte interne sau de cauze exterioare. DIN punctul de vedere al sarcinii, se deosebesc r. de subsarcină, de plină sarcină, adică de mers în sarcină nominală, şi de suprasarcină. Pentru motoarele ter¬mice se defineşte şi r. economic (r. în care motorul funcţionează cu consum minim de combustibil). 3. (H1DROTEHN.) Regim hidrologic, regim definit de ansamblul mărimilor VARIA¬bile caracteristice unei ape sau unui bazin hidrografic (debitul apelor din precipitaţii, pierderile de apă prin evaporare, nivelurile suprafeţelor libere, vitezele şi curenţii, debitele lichide şi solide etc). 4. (PE-DOL.) Regim hidric, ansamblul fenomenelor de mişcare şi de reţinere a apei în sol, care determină raportul dintre apa provenită din precipitaţii, din scurgerile de suprafaţă, din apa subterană şi apa pierdută prin evaporare şi prin infiltrare. R.h. al solurilor este determinat de factori fizico-geografici (climă, relief, apă freatică, vegetaţie) în raport cu anumite însuşiri ale solului (permeabilitate, capacitate de a reţine apa etc). 5. (EC.) Regim preferenţial, acordare de avantaje, în legătură cu comerţul exterior, de către un stat altui stat pe bază de reciprocitate (ex. reducerea taxelor vamale de import), fără CA faţă de statele terţe să se aplice „clauza naţiunii celei mai favorizate”. R.p. este folosit de Anglia în relaţiile sale cu ţările care fac parte din Commonwealth, de ţările CARE FAC parte din „Piaţa comună” în relaţiile dintre ele. 6. (MED.) Regim alimentar, utilizare A alimentelor şi a băuturilor în conformitate cu anumite reguli impuse de condiţiile de sănătate sau de boală ale UNEI persoane. La omul normal, r.a. este mixt, cuprinzînd toate principiile alimentare. în diferite boli, r.a. este un factor terapeutic şi se prescrie în raport cu boala persoanei suferinde (ex. r.a. lactat, hidro-zaharat, vegetarian etc). 7. (LINGV.) a) V. recţiune. b) Termen dependent de altul, corespunzînd cerinţelor recţiunii acestuia. Se vorbeşte, de obicei, de r. UNUI verb sau al unei prepoziţii (ex., în limba română, r. celor mai multe prepoziţii este în cazul acuzativ: cu mine, la mine etc). — R. direct, alăturarea unui determinant fără intermediul unui cuvînt auxiliar.