republică (lat. res „fapt, lu­cru” şi publicus, -a, -um „ob­ştesc, public”), formă de guver­nare în care conducerea statu­lui este exercitată de un organ (şeful statului) ales pe un anu­mit termen. Existenţa acestei forme nu exprimă esenţa de clasă a statului. R. au existat încă din orînduirea sclavagistă (ex. r. democratică şi aristo­cratică în Grecia şi în Roma antică). în feudalism, mari oraşe comerciale, ca Veneţia şi Florenţa, au fost r. în capita­lism, r. a devenit forma de gu­vernare cea mai răspîndită, reprezentînd un fenomen pro­gresist în raport cu monarhia absolutistă din epoca feudală. R. burgheze se împart în: r. cu regim parlamentar, în care şeful statului este ales de parlament, acesta avînd, formal, supremaţia faţă de puterea executivă (ex. in Italia), şi r. cu regim prezi­denţial, în care şeful statului este ales prin votul cetăţenilor, guvernul fiind răspunzător, în drept sau în fapt, faţă de el, dar nu şi faţă de parlament (ex. în S.U.A., Franţa). Prin conţinut, ambele forme rea­lizează dictatura de clasă a burgheziei, bazată pe proprie­tatea privată. în statele socia­liste, r. reprezintă o formă democratică de organizare sta­tală în care poporul este deţină­torul suveran al puterii, în condiţiile dominaţiei proprie­tăţii socialiste. In aceste ţări, atribuţiile de şef al statului se exercită fie de organe colegiale ale puterii de stat (ex. Consiliul de Stat în Republica Socialistă România, Prezidiul Sovietului Suprem în U.R.S.S.), fie de un preşedinte (ex. preşe­dintele R.S. Cehoslovace, R.S.F. Iugoslavia), alese, în ambele cazuri, de organul suprem al puterii de stat şi răs­punzătoare de activitatea lor în faţa acestuia. V. şi stat.