reverberaţie (lat. reverbera­ţie din reverberare „a respinge, a reflecta”; FIZ.), persistenţă a unui sunet după ce sursa sonoră a încetat să mai emită. R. se datorează reflexiilor sunetului pe pereţi sau pe alte corpuri. Ea condiţionează calitatea unei audiţii. Astfel, dacă durata r. este prea mare, sunetele se suprapun şi cuvîntul sau melo­dia devin neinteligibile; dacă durata r. este mică, vorba şi muzica apar şterse, lipsite de culoare şi de sonoritate. Pentru diferitele feluri de săli (de tea­tru, operă, concert, curs etc.) există o anumită durată de r. optimă. R. constituie una din­tre problemele importante pen­tru acustica unei săli. — (TE­LECOM.) R. artificială, pre­lucrare electroacmtică a sem­nalelor sonore, în scopul obţi­nerii unor efecte asemănătoare celor determinate de r. unei în­căperi. Este utilizată în televi­ziune, pentru obţinerea duratei de r. corespunzătoare scenei transmise, în radiodifuziunea sonoră şi la înregistrările mu­zicale, pentru reliefarea soliş­tilor pe fondul muzical etc.