rafinare 1. (CHIM., METAL.) Procedeu folosit pentru îndepărtarea impurităţilor dm unele substanţe, de obicei naturale, în scopul îmbunătăţirii calităţii lor (ex. r. grăsimilor animale, a uleiurilor vegetale, a zahărului, a produselor petroliere, a cuprului, a plumbului etc). R. metalelor se face, în general, prin electroliză (ex. r. electrolitică a cuprului, a argintului etc.) şi are loc după afinare. Unitatea industrială în care se face r. se numeşte rafinărie. 2. (IND. HÎRTIEI). Tratament mecanic al semifabricatelor fibroase (pastă mecanică, semi-celuloză etc), care se efectuează după măcinare, în scopul separării, perierii şi hidratării fibrelor. Rafinarea se execută cu ajutorul unor maşini numite rafinoare.