Serafimovici (pseudonimul lui Popov), Aleksandr Serafimovici (1863—1949), scriitor sovietic rus. în anii studenţiei la Universitatea din Peters-burg, S. a fost surghiunit în Extremul Nord pentru vina de a fi scris o proclamaţie în apărarea revoluţionarului Aleksandr Ulianov (fratele lui V. I. Lenin). A debutat în exil („Pe un sloi de gheaţă”, „Pe plute”, „în tundră” ş.a.). Povestirile scrise până în ajunul primei revoluţii ruse, aflate sub influenţa scriitorilor Uspenski şi Korolenko, zugrăvesc realist-critic contradicţii ale orânduirii capitaliste în Rusia, tema lor centrală fiind exploatarea nemiloasă a muncitorilor („Acarul”, „O plimbare”, „Sub pământ”, „Micul miner”, „Fără bilet”). În această perioadă, S. a fost înrâurit de cercul „Sreda” al scriitorilor democraţi moscoviţi, şi în special de către Gorki. Inspirat de revoluţia din 1905, între anii 1905 şi 1909 a urmărit şi a surprins în scrierile sale creşterea conştiinţei de clasă a proletariatului şi lupta să revoluţionară („Bombe”, „Presnea”, „Marşul funebru”). Romanul „Un oraş în stepă”, din aceeaşi perioadă (1910), demască falsa morală a burgheziei şi poziţia trădătoare a intelectualităţii liberale. Romanul său „Torentul de fier” (1924, trad. Rom.), operă clasică a realismului socialist, valorificând experienţa participării sale la Revoluţia din Octombrie şi la războiul civil, este o evocare cu caracter de epopee a legendarului marş peste munţii Caucaz al armatei din Taman. Ea îmbină intonaţia lirică şi suflul epic, patosul dinamic şi accentele elegiace, tragicul şi comicul, notele sublimului cu cele ale limbajului comun şi ale simplităţii. În acest roman, arta zugrăvirii emoţionante a peisajului natural a atins culmea măiestriei. Limba să, bogată în variaţii stilistice, excelează prin robusteţe, vioiciune şi colorit.