Scott, sir Walter (1771-1832), romancier şi poet romantic scoţian de limbă engleză. S-a născut la Edinburgh. A valorificat folclorul Scoţiei de sud (culegerea „Cântece de la fruntariile Scoţiei”, 1802— 1803) şi a tradus balade şi drame ale romanticilor germani care l-au influenţat pe linia istorismului. A debutat cu lungi poeme epice în stilul tradiţiei populare, bazate pe subiecte istorice şi legendare şi pe atmosferă de fantastic inspirată din folclor („Balada ultimului menestrel”, 1805; „Marmion”, 1808; „Stăpâna lacului”, 1810 ş.a.). Romanele sale, însufleţite de un suflu eroic, zugrăvind masele în mişcare şi personalităţi a căror soartă se împleteşte cu a acestora, conflicte violente, evenimente de amploare şi natura ca un cadru grandios, inspirate din istoria Scoţiei („Waverley”,. 1814, trad. Rom.; „Guy Mannering”, 1815; „Anticarul”, 1816; „Rob Roy”, 1818, trad. Rom.; „Temniţa din Edinburgh”, 1818; „Logodnica din Lammermoor’, 1919, trad. Rom. ş.a.), a Angliei („Ivanhoe”, 1819, trad. Rom.; „Abatele”, 1820; „Kenilworth”, 1821, trad. Rom. ş.a.) şi a altor ţări („Quentin Durward”, 1823, trad. Rom.; „Talismanul”, 1825, trad. Rom.), l-au consacrat drept creatorul romanului istoric. Maestru al reconstituirii, dotat cu o autentică intuiţie istorică, deşi situat pe poziţii conservatoare, S. a opus, în mod obiectiv, trecutului idealizat prezentul burghez, reflec-tînd mai ales interesele şi năzuinţele maselor populare. Pline de culoare locală, de o vibrantă forţă narativă, cu o intrigă complicată, ingenioasă şi captivantă, un dialog veridic, viu şi spontan, în ciuda compoziţiei sumare a caracterelor, a neglijenţelor de stil şi agrandi-locvenţei, romanele lui S. au avut o influenţă considerabilă asupra întregii proze romantice europene, pregătind romanul social al sec. al XlX-lea.