reflecţie (lat. reflexio „întoarcere înapoi”; FILOZ.), termen care desemnează, la diversii gînditori (John Locke, G.W. Leibniz ş.a.), cunoaşterea actului de cunoaştere însuşi sau, în genere, a proceselor care se petrec înăuntrul conştiinţei, „reîntoarcerea” gîndirii asupra ei însăşi. Termenul este apropiat de cel actual de introspecţie. La Locke, reflecţia („cunoaşterea de către spirit a propriilor sale operaţii”) este un izvor al cunoaşterii opus senzaţiei, al cărei obiect sînt lucrurile externe.