Scafandru (gr. skaphe „barcă” şi aner, andros „om”) 1. (NAV.) Costum flexibil sau rigid, folosit de marinarii (scafandrierii) care execută lucrări submarine. S. obişnuit este alcătuit dmtr-un costum de tip combinezon din pânză cauciucată, o cască metalică cu fereastră de sticlă, mănuşi, bocanci speciali şi o centură cu greutăţi de plumb. Casca este legată la un tub flexibil, prin care scafandne-rul primeşte aer de la o pompă situată la suprafaţă. Durata şederii sub apă a scafandnerului depinde de adâncimea de cobo-rîre; ea poate fi până la trei ore la o adâncime mai mică de 10 m şi de numai 10—15 minute la o adâncime de 50 m. Ieşirea la suprafaţă se face prin ridicarea treptată, cu pauze, pentru eliminarea excesului de azot dm ţesuturi, astfel încât să se evite pericolul emboliei gazoase. Pentru a da sca-fandrierului posibilitatea unor deplasări mari, se foloseşte s. autonom, care este asemănător cu s. obişnuit, cu diferenţa că este prevăzut cu butelii de oxigen (purtate pe spate) şi cu labe de cauciuc pentru picioare. S. de mare adâncime este constituit dintr-o carcasă de oţel formată din mai multe sectoare sudate şi închisă la partea superioară cu un capac mobil, prevăzută cu picioare articulate şi echipată cu braţe sau cu cleşti manevrabili din interior. Aparatul este prevăzut cu două butelii de oxigen, cu un aparat de dozat oxigenul pentru respiraţie şi cu o capsulă cu hidrat de sodiu pentru absorbirea bioxidului de carbon din aerul expirat. Cu ajutorul s. de mare adâncime se poate lucra până la adâncimi de 110 m. 2. (AV.) Costum de zbor, închis ermetic şi izolant faţă de mediul exterior, cu care sunt îmbrăcaţi aviatorii şi cosmonauţii pentru a fi protejaţi împotriva condiţiilor nefavorabile pentru viaţă în atmosferă la înălţimi mari şi în spaţiul cosmic.