Sat, formă de aşezare umană, a cărei populaţie se ocupă îndeosebi cu agricultură. Este o categorie social-teritorială complexă, alcătuită dintr-o aglomerare de case şi dependinţe („vatra satului”) şi dintr-un teritoriu de pe care se obţine producţia agricolă (numit în. Ţara noastră hotarul, moşia sau mereaua satului). Cea mai veche formă de proprietate în s. româneşti era stăpîmrea în devălmăşie a pământului de către obştea sătească. Fiecare familie avea un lot egal în folosinţă, dar lotul (delniţă în Ţara Românească, jirebie în Moldova, sesie în Transilvania) se trăgea la sorţi în fiecare an. Pădurea, apele, păşunile erau folosite în comun. Cu timpul, obştile săteşti au început să se diferenţieze, loturile devenind ereditare şi inegale ca întindere. Prin ridicarea unei pături mai avute (cnejii, juzii) se creează premisele stăpîmrii feudale a satelor. Totuşi, în timpul orîndui-rii feudale şi chiar în cel al orânduirii capitaliste s-au păstrat, în special în regiunile de. Munte şi de dealuri, satele libere stăpânite de obşti (moşneni sau moşteni în Ţara Românească, răzeşi în Moldova, comunităţi de avere în Transilvania). Satele boiereşti şi mănăstireşti, constituite mai ales în preajma întemeierii statelor feudale, au rezultat din cotropirea feudală a străvechilor obşti libere şi din aservirea ţăranilor liberi. Aceştia din urmă îşi păstrau organizaţia de obşti, cu dreptul de folosinţă al delniţei (jerebie, sesie} şi a părţilor comune, dar erau obligaţi a plăti dijmă (a zecea parte dm produse în natură) şi de a executa claca pentru stăpân. În România există peste 15 000 de sate. Mărimea, forma şi structura lor variază în funcţie de o serie de factori geografici, istorici şi social-eco-nomici. În regiunile de câmpie predomină satele mari (în general 2 000-3 000 de locuitori), în care casele sunt grupate compact; în regiunile de deal, satele cu o populaţie de 500 — I 500 de locuitori, cu case înşirate în general de-a lungul văilor sau drumurilor ori uşor răsfirate datorită viilor şi livezilor care se întind printre case (acest tip de S., cu diferite variante, are cea mai largă răs-pîndire pe teritoriul ţării); în regiunile muntoase, satele mici (300—500 de locuitori), cu case în general mult distanţate unele de altele, iar în depresiunile intramontane sate mai mari şi cu case mai adunate.