Riehl [ri.l], Alois (1844-1924), filozof idealist german, reprezentant al neokanti­anismului, cunoscut prin lucrarea „Criticismul filozofic şi însemnătatea sa pentru ştiinţa pozitivă” (3 voi., 1876-1887), în care îmbină interpretarea idealist-subiectivistă a expe­rienţei cu apriorismul kantian Riemann [ri:man], Bern-hard (1826-1866), matemati­cian german. A fost profesor la Universitatea din Gottin-gen. Lucrările lui au avut o influenţă considerabilă asupra dezvoltării matematicilor. Ge-neralizînd-geometria intrinsecă pe o suprafaţă, R. a introdus o geometrie, numită geometrie riemanniană, într-un spaţiu cu n dimensiuni. Această geometrie este larg utilizată în teoria relativi­tăţii generalizate. în analiza matematică a extins noţiunea de integrală obişnuită la o clasă mai largă de funcţii, integrala care îi poartă nu­mele. A adus contribuţii im­portante în teoria ecuaţiilor cu derivate parţiale. în teoria funcţiilor de o variabilă com­plexă i se datoreşte conceptul de suprafaţă riemanniană, cu ajutorul căreia a rezolvat com­plet problema integrării funcţii­lor algebrice. A demonstrat teo­rema generală a reprezentării conforme. în teoria analitică a numerelor a introdus funcţia zeta. Op. pr.: „Fundamentele teoriei generale a funcţiilor de o variabilă complexă” (1851), aAsupra ipotezelor care stau la baza geometriei” (1854), „Asupra unei probleme de propagare a căldurii” (1861).