Riesz [ ri:s], Frigyes (1880— 1956), matematician ungur. A fost membru al Academiei de Ştiinţe din R.P. Ungară. Este unul dintre fondatorii analizei funcţionale. Are lucrări în do­meniul spaţiilor funcţionale, al operatorilor liniari, al ecua­ţiilor integrale. A introdus no­ţiunea de funcţie subarmonică. Are contribuţii şi în domeniul teoriei ergodice şi al spaţiilor topologice. Op. pr.: „Lecţii de analiză funcţională” (1952, în colaborare cu matematicianul ungur Bela Szokefalvi Nagy). Laureat al Premiului Kossuth.