Schonberg [şonberg], Arnold (1874-1951), compozitor şi pictor austriac, fondator al şcolii vieneze dodecafonice, în mare măsură autodidact, sprijinit de Mahler, S. a compus mai întâi muzică de cameră. A fost profesor la Viena, Berlin, Boston, New York şi în California. Primele sale lucrări sunt compuse în tradiţia lui Brahms-Wagner. S. este autorul unui celebru „Tratat de armonie” (1911). În 1908 a apărut tendinţa să către muzica atonală. În 1923 S. a preconizat serialismul. Cele mai importante compoziţii din prima perioadă sunt sextetul „Noapte transfigurată” (1899), oratoriul „Gurrelieder” (1912), iar din perioada atonală opera „Erwartung” (1909), „Pierrot lunaire” (1912), în care foloseşte stilul vocal al recitativului cântat (Sprechgesang). Lucrările sale seriale sunt „Variaţiile op. 31″ (1927), „Piese pentru pian op. 33″ (1929-1932), „Cvartetul nr. 4″ (1926), două opere (dintre care „Moise şi Aron”, 1932, neterminată) ş.a. În multe creaţii ale sale, S. aplică liber serialismul, iar spre sfârşitul vieţii apare o oarecare întoarcere Ia tonalitate. A mai scris „Supravieţuitorul din Varşovia” (1947), concerte instrumentale, piese pentru voce sau pentru formaţii de cameră etc. Absenţa funcţiilor tonale, folosirea disonanţelor, meticulozitatea elaborării conferă muzicii lui S. un univers expresiv particular, uneori abstract, dar străbătut de tensiune lăuntrică. Creaţia Iui S-a exercitat o puternică influenţă asupra muzicii moderne. Ca pictor, a aparţinut grupului de partizani ai expresionismului („Der Blaue Reiter”), care au evoluat spre abstracţionism.