Schlegel, Grillparzer, Heine, Rellstab şi alţi poeţi contemporani compozitorului sau din trecut, cele peste 600 de lieduri ale lui S. (între care binecunoscutele cicluri „Frumoasa moră-riţă”, „Călătorie de iarnă”) l-au consacrat drept creatoiul şi reprezentantul cel mai de seamă al acestui gen. De la gingaşele cântece alcătuite doar din câteva măsuri („Heidenrâslein”) şi până la piesele dezvoltate dramatic pe mai multe planuri şi stări afective („Erlkonig”), liedurile lui S. exprimă o infinită gamă de sentimente, emoţii şi idei. Melodismul lor curge firesc şi nuanţat, iar partea pianistică nu se reduce la acompanierea vocii, ci reprezintă un aport specific, plin de sugestivitate, la configurarea sonoră a imaginilor versurilor. Melodici-tatea, bogăţia şi fantezia tratării armonice, farmecul, plasticitatea şi supleţea poetică, rafinamentul colonstic se fac prezente şi în lucrările pentru ansambluri instrumentale de cameră, care valorifică uneori, unele dintre liedurile celebre („Cvintetul păstrăvilor”). Prin sensibilitatea să delicată, înclinată spre visare şi meditaţie intimă, S. a fost unul dintre primii romantici ai muzicii de la începutul sec. al XlX-lea. Trăsăturile acestea caracterizează şi simfoniile sale, dintre care „Neterminata” (numită astfel fiindcă cuprinde doar două părţi) cunoaşte o largă popularitate. În vecinătatea creaţiilor titanice ale lui Beethoven, ele au adus o nouă formulă de gen prin fiorul lor liric, tonul lor confesional romantic (exprimat însă uneori în forme de factură clasică, ca, de exemplu, în Simfonia a V-a). Neînţeles de cercurile oficiale ale capitalei austriece, S. a fost apreciat de o mina de prieteni şi susţinători, care l-au admirat, cu clarviziune, ca pe unul dintre creatorii geniali ai vremii. Popularitatea pe care a căpătat-o ulterior opera sa a confirmat această preţuire.