Samo, Statul lui ~, nume sub care este cunoscută în istorie uniunea triburilor slavilor de apus (din Cehia, Moravia, Panonia ş.a.), constituită în 623 sub conducerea şefului militar Samo în faţa primejdiei avarilor. Acest stat a reuşit să oprească expansiunea avarilor spre apusul Europei. După moartea lui Samo (658), statul s-a destrămat.