Regulus, Marcus Atilius (sec. III î.e.n.), consul al Romei în timpul primului război punic. După cîteva succese militare în Africa, a fost învins şi luat prizonier de cartaginezi (255 î.e.n.). Trimis la Roma spre a determina senatul roman să accepte pacea, el a pledat pentru continuarea războiului şi, potrivit angajamentului, s-a reîntors în captivitate, unde a fost torturat şi ucis.