Reger [reger], Max (1873 -1916), compozitor, organist şi dirijor german. A fost unul dintre muzicienii care au reprezentat perioada de tranziţie de la romantismul tîrziu la muzica contemporană, în lucrările sale pentru orchestră („Simfonietta”, „Variaţiuni pe o temă de Mozart”, „Patru poeme simfonice după Arnold Bocklin”), de cameră (şase cvartete de coarde), pentru pian şi pentru alte instrumente, în special pentru orgă (numeroase piese şi corale), precum şi în lucrările vocale, R. foloseşte un limbaj muzical intens cromatizat. Maestru al polifoniei, inovator al armoniei, R. a pregătit drumul neoclasicismu¬lui. A activat şi pe tărîm pedagogic.