Signorie (ital. Signore „domn”) 1. Formă de guvernământ instituită în unele oraşe italiene în evul mediu târziu şi în Renaştere. S-a caracterizat prin concentrarea puterii în mâinile unei singure persoane. Viageră în majoritatea cazurilor, s. a fost legitimată la sfârşitul sec. al XlV-lea şi la începutul celui de-al XV-lea, de autoritatea papală sau de cea imperială, transformându-se în principat. 2. Organ de conducere în unele oraşe-republici italiene în evul mediu (ex. Florenţa), ales dintre membrii de vază ai breslelor.