riglă 1. (TEHN.) Instrument de măsură simplu, cu sau fără repere (gradat sau negradat), în formă de prismă dreaptă, confecţionat din lemn, metal, celuloid etc. R. sînt folosite la desen, pentru trasarea liniilor drepte (r. obişnuite), şi în ate-lier, pentru măsurări brute (r. de măsură), pentru lucrări de trasare (r. de trasaj] sau pentru verificarea rectilinităţii şi planeităţii suprafeţelor (r. de verificare). — R. de calcul, instrument folosit pentru efec­tuarea rapidă şi cu suficientă precizie a unor operaţii aritme­tice şi trigonometrice în afară Rigla de de adunare şi de scădere. R. de c. se compune dintr-o riglă fixă, una mobilă (rigletă), care se deplasează în ambele, sensuri (culisează) într-un canal, şi un cursor cu 1—3 fire reticulare pentru uşurarea manevrării şi citir’i. 2. (METAL.) Unealtă me­talică sau de lemn folosită pen­tru netezirea şi îndepărtarea surplusului de amestec de for­mare din cutia de formare. 3. (CONSTR.) a) Piesă de lemn cu secţiunea pătrată sau drep­tunghiulară (cu lăţimea egală cel mult cu dublul grosimii), folosită în construcţii, b) Ele­ment de construcţie în formă de bară, care leagă capetele superioare ale stîlpilor unui ca­dru de beton armat. în func­ţie de destinaţie, r. poate avea una sau mai multe deschideri, poate fi dreaptă, frîntă sau curbă, cu secţiune constantă sau variabilă.