s.n. (<lat. ablativus, fr. ablatif) Caz al declinarii, in unele limbi, care exprima punctul de plecare, despartirea de un loc, instrumentul, cauza etc., fiind cazul unui complement circumstantial de loc, de cauza, al unui complement instrumental etc. <>Ablativ absolut = constructie sintactica specifica limbilor latina si greaca, alcatuita dintr-un substantiv (sau un pronume) si dintr-un participiu in cazul ablativ, avind rol de propozitie circumstantiala.