reflexiv, verb ~ (LINGV.), verb însoţit de pronume reflexiv. V.r. sînt de mai multe feluri: r. obiective, care arată că acţiunea săvîrşită de subiect se răsfrînge tot asupra lui (ex. se spală, îşi aminteşte); r. reciproce, care arată că acţiunea săvîrşită în acelaşi timp de două sau de mai multe subiecte se răsfrînge asupra fiecăruia dintre ele (ex. se bat, îşi spun pe nume); r. eventive, care arată transpunerea subiectului în altă stare (ex. se înveseleşte); r. dinamice, care arată participarea intensă a subiectului la acţiune (ex. se gîndeşte, îşi închipuie); r. pasive, care arată că subiectul gramatical suferă acţiunea săvîrşită de altcineva (ex. se aude un zgomot); r. impersonale, la care nu se arată subiectul acţiunii (ex. se mănîncă bine). De obicei, toate aceste tipuri sînt grupate în aşa-numita diatez ă reflexivă, cea de-a treia diateză a limbii române, pe lîngă diateza activă şi cea pasivă. De fapt, unele v. r. aparţin celorlalte două diateze; r. pasive aparţin clar diatezei pasive, iar dintre celelalte tipuri r. obiective şi cele reciproce se pot încadra în diateza activă. R. dinamice se apropie, ca valoare, de diateza medie din alte limbi (ex. din greaca veche).