Silicaţi (CHIM., MINER.), compuşi oxigenaţi ai siliciului cu metale, obţinuţi în general prin topirea bioxidului de siliciu cu oxizi metalici. S. naturali alcătuiesc una dintre cele mai importante clase de minerale. Scoarţa terestră este formată preponderent din s., care iau naştere îndeosebi prin cristalizare din magme sau prin procese de metamorfism. S. sunt transparenţi sau translucizi, incolori sau coloraţi parţial, în funcţie de compoziţia lor, cu luciu sticlos, gras sau sidefos, caracterizaţi îndeobşte printr-o mare duritate şi un punct de topire ridicat. În reţeaua lor cristalină se disting anioni cu structuri variate. Cel mai simplu amon, SiO4 întâlnit în olivină, granaţi, epidot etc, are o structură tetraedrică în care atomul de siliciu este legat covalent de patru atomi de oxigen. Prin unirea tetraedrelor de SiO4 între ele în moduri diferite, rezultă anioni inelari (ex. Ia turmalmă, berii), anioni în lanţ (ex. Ia piroxeni), în benzi (ex. Ia amfiboli), în strate (ex. Ia mice) sau în reţea tridimensională (ex. Ia feldspaţi). S. naturali sunt folosiţi ca materie primă în industria ceramică, a cimentului, în industria chimică etc. Au şi alte utilizări variate datorită unor proprietăţi specifice (ex. Tâlc, azbest, muscovit etc.) sau calităţii de piatră preţioasă şi semipre-ţioasă (ex. Topaz, berii, granat, turmalină, zircon, amazonit, piatra lunii etc). — Silicat de sodiu, combinaţie obţinută prin topirea bioxidului de siliciu cu hidroxid sau carbonat de sodiu. În topitură au fost identificaţi următorii compuşi: Na2SiO3, Na4SiO4, Na6Şi2O7 şi Na 2Şi 2O5. Are aspectul sticlei obişnuite. În anumite condiţii de presiune şi de temperatură e solubil în apă, formând o soluţie foarte vâscoasă. Se numeşte şi sticlă solubilă.