Silezia, regiune în Europa centrală, în cursul superior al Odrei şi Vistulei, pe teritoriul Poloniei (cea mai mare parte) şi Cehoslovaciei (partea sudică). În sud şi sud-vest se întind Carpaţii şi Sudeţii şi dealuri submontane, în partea centrală şi nord-vestică câmpia Sileziei, iar în est şi nord-est o zonă deluroasă. Mari zăcăminte de huilă, lignit, minereu de fier, polimetale, sare. — Istoric. Populată în antichitate de ramura apuseană a slavilor, S- a intrat în 990 în componenţa statului feudal timpuriu polon, iar în 1138, în condiţiile împărţirii statului polon între urmaşii lui Boleslav al III-lea, S- a revenit fiului mai mare al acestuia, Vladislav al II-lea. În sec. al XlV-lea, S- a trecut la Cehia, unde domnea dinastia germană de Luxemburg. În 1526, S-, împreună cu Cehia, a căzut în stăpânirea Habsbur-gilor austrieci, iar în 1742, în urma războiului de succesiune la tronul Austriei, o mare parte a S. a fost alipită la Prusia. În timpul stăpânirii de către Prusia s-a intensificat colonizarea germană a S., începută încă din sec. al XlII-lea. În 1844 a avut loc răscoala textiliştilor silezieni, prima mare acţiune a proletariatului din Europa centrală. În urma tratatului de pace de la Versailles (1919), o mare parte a S. a rămas în stăpânirea Germaniei, o parte a revenit Poloniei (Silezia Superioară), iar o mică parte Cehoslovaciei. În cursul celui de-al doilea război mondial, întreg teritoriul S. a fost cotropit de trupele hitleriste. În baza Conferinţei de la Potsdam (1945), teritoriile poloneze aflate sub stăpânirea germană au fost restituite Poloniei, graniţa apuseană a Poloniei devenind Oder-Neisse.