Sienkiewicz [şenchievici], Henryk (1846-1916), prozator polonez, reprezentant de seamă al realismului critic. Originar dintr-o familie nobilă, s-a născut la WoIa Orkzejska. În 1876 a plecat în America, în căutarea iluzorie a unui climat spiritual de libertate, întorcându-se în patrie în 1878, după ce vizitase Franţa şi Italia. În anii primului război mondial a militat pentru independenţa Poloniei. S. a debutat în 1869 cu articole de critică literară. Primele sale nuvele, de un dramatism zguduitor, inspirate din viaţa ţărănimii („Schiţe în cărbune”, 1877) şi a copiilor nevoiaşi („Janko muzicantul”, 1879), sau de un cald şi nostalgic patriotism („Paznicul farului”, 1882), relevă calităţi deosebite în zugrăvirea unor figuri şi scene caracteristice societăţii poloneze a timpului. Au urmat o serie de romane istorice de răsunet, dintre care se remarcă trilogia: „Prin foc şi sabie”, 1883; „Potopul”, 1886; Pan Wotodyjowski”, 1887 — 1888. Romanul „Cavalerii teutoni” (1900, trad. Rom.) este o izbutită frescă eroică a Poloniei din sec. XIV–XV, însângerata de războiul cu cavalerii teutoni. Cunoscutul său roman „Quo vadis?” (1896, trad. Rom.), pentru care a obţinut premiul Nobel (1905), conţine un tablou dramatic al ciocnirii dintre creştinismul primitiv şi autoritatea imperială romană. A mai publicat lucrări cu caracter folcloric. Arta lui S. se distinge prin amploarea suflului epic, vioiciunea şi pitorescul naraţiei şi forţa poetică şi captivantă a evocării, care au făcut din el un mare pictor de bătălii.