Servitute (lat. servus „supus”) 1. (în evul mediu în Apusul Europei) Denumire a condiţiei de dependenţă faţă de stăpânul feudal care greva asupra persoanei. Ea consta în: capitaţie, legarea de glie, lipsa dreptului de a testa şi de a contracta o căsătorie fără voia stăpânului de moşie şi inferioritate juridică faţă de stăpânul feudal; acestea se adăugau la dependenţa faţă de stăpânul moşiei şi la obligaţia de a presta anumite slujbe şi redevenţe arbitrare. Condiţia de S. a fost desfiinţată, în linii generale, la sfârşitul sec. al XH-lea şi începutul sec. al XIII-lea. 2. (DR.) Drept real principal în temeiul căruia proprietarul unui lucru imobil (fond dominant) se poate prevala, împotriva proprietarului unui alt lucru imobil (fond aservit), de anumite sarcini care grevează acest lucru (ex. S. de trecere dă dreptul proprietarului unui teren fără ieşire la drum sau cu o ieşire anevoioasă de a trece peste terenul învecinat aparţinând unui alt proprietar).