Semnalizare 1. (FIZIOL.) Noţiune introdusă în neurofizio-logie de către I. P. Pavlov, pe baza descoperirii reflexului condiţionat, pentru a desemna activitatea fundamentală a emisferelor cerebrale prin care diferite însuşiri ale realităţii, asocnndu-se cu stimulii necondiţionali, pot deveni semnale ale acestora, declanşând reacţiile corespunzătoare. S. asigură o adaptare superioară la condiţiile în continuă transformare ale lumii înconjurătoare. I. P. Pavlov a diferenţiat două sisteme de s. ale emisferelor cerebrale. Primul sistem de s., existent atât la animalele superioare, cât şi la om, reprezintă activitatea de s. a emisferelor cerebrale care se desfăşoară în legătură cu stimulii condiţionali direcţi, cu însuşirile optice, cu cele acustice, olfactive etc. Ale obiectelor şi fenomenelor din realitate. Al doilea sistem de s., propriu numai oamenilor, reprezintă activitatea de s. a emisferelor cerebrale care se desfăşoară în legătură cu stimulii verbali, cu vocabularul şi cu structura gramaticală a limbii. Cuvintele, reprezentând semnale ale semnalelor directe, ale obiectelor sau însuşirilor acestora pe care Ie denumesc, sunt stimuli condiţionali sintetici. Ele acţionează atât prin însuşirile lor senzoriale: fonetice (când sunt auzite), chineste-zice (când sunt pronunţate) şi grafice (când sunt scrise), cât şi prin conţinutul lor semantic. Structura gramaticală a limbii, stabilind modificările morfologice şi relaţiile sintactice dintre cuvinte, oricare ar fi cuvintele concrete folosite, determină sistematizarea proceselor celui de-al doilea sistem de S., formarea unui stereotip dinamic, generalizat. În cadrul activităţii nervoase superioare la om, există o interacţiune continuă între primul şi cel de-al doilea sistem de s. Al doilea sistem de s., formându-se pe baza primului sistem, dobândeşte un rol conducător, devenind reglatorul suprem al comportamentului uman. Numai în timpul viselor, al hipnozei şi mai ales în unele maladii neuropsihice, se poate produce o disociere între primul şi cel de-al doilea sistem de s 2. (TEHN.) Ansamblul operaţiilor de producere, transmitere şi recepţie a unui semnal, care indică, la distanţă, anumite comenzi sau ordine, anumite situaţii normale în funcţionarea unor instalaţii (ex. Poziţia unui organ de maşină, starea de mers sau de oprire a unor agregate etc.) sau anumite situaţii anormale (ex. Abateri de la valorile prescrise ale unor mărimi, ca debitul, temperatura, curentul electric etc). S automată a producerii anumitor evenimente relative la funcţionarea instalaţiilor industriale este obligatorie atât pentru protecţia personalului contra accidentării, cât şi pentru protecţia instalaţiilor contra avariilor. 3. (TOPOGR.) Construire şi instalare pe teren, în punctele geodezice, a balizelor sau a piramidelor în scopul facilitării observării lor de la distanţă pentru măsurarea unghiurilor cu teodolitul