Scriere, sistem de reproducere, pe un suport oarecare, prin semne convenţionale, desenate, pictate sau gravate, a gândurilor şi a limbajului vorbit. Cele mai vechi forme de s. au apărut în antichitatea egipteană (circa 3000 î.e.n.), sistemul folosit fiind acela al reprezentării obiectelor puse în relaţie. Această scriere cu caracter pictografic ca înfăţişare, ideografică în esenţă, s-a numit hieroglifică. Monumentele egiptene păstrează numeroase inscripţii, pictate sau gravate, care au, dincolo de valoarea documentară, o înaltă valoare artistică. Popoarele mesopotamiene (sumerienii, akkadienii, babilonenii, asinenii, alămiţii etc.) au folosit o s. denumită cuneiformă, pentru că utiliza semne asemănătoare cu nişte cuie. Cuneiforma, de asemenea s. ideografică, era folosită şi de popoarele extrem-orientale: chinezii şi japonezii. Meritul inventării alfabetului şi punerea la punct a unei s. cu caracter fonetic aparţine fenicienilor (circa 800 î.e.n.). Ulterior, din s. feniciană s-au ramificat toate Celelalte sisteme de s. fonetică: greacă, latină, arabă, sanscrită etc. De-a lungul timpului, dincolo de rolul ei fundamental ca mijloc de comunicare, s. s-a dezvoltat şi ca o preocupare artistică (caligrafia). Maeştrii caligrafi, organizaţi în scriptorii, au dat la iveală numeroase capodopere, manuscrisele lor fiind decorate cu frontispicii, iniţiale ornamentale şi cu miniaturi. Sunt celebre prin frumuseţea lor artistică manuscrisele medievale greceşti, siriene, georgiene şi armeneşti, franceze, italiene, cehe etc. În ţara noastră au funcţionat în evul mediu numeroase scriptorii de caligrafie chirilică (slavonă). În cadrul principalelor mănăstiri (Neamţ, Putna, Tismana, Căldăruşani etc.) au fost vestiţi Gavril Uric, Teodor Mărişescu, Spiridon de la Putna, Atanasie Crimca, Nicodim de la Tismana ş.a. — 5. Demotică, formă mult simplificată a scrierii hieroglifice egiptene, reprezentând un fel de stenografie. A apărut în sec. al VIII-lea î.e.n. V. şi hieroglifă. — S. hieratică v. hieratică. — S. Tunică, scriere a vechilor popoare germanice, derivată dintr-un alfabet italic de nord şi folosită iniţial ca scriere secretă religioasă (denumirea semnelor din această scriere, rune, reprezintă goticul Tuna, care înseamnă, taină”). Dintre cele mai vechi texte cu s.r. face parte şi inscripţia de pe unul dintre obiectele care constituie tezaurul de la Pietroasa. Cele mai multe inscripţii runice s-au găsit în ţările scandinave, unde această scriere a fost folosită timp mai îndelungat. — S. fonetică, sistem de semne care reprezintă aspectul sonor al cuvinte/or dintr-o limbă. S.f. prezintă două aspecte: s. alfabetică, în care sunt notate fonemele alcătuitoare ale u-nui cuvânt (v. alfabet), şi s. silabică, în care sunt notate silabe (astăzi s. silabică are limbă japoneză). S.f. se întrebuinţează uneori şi cu accepţia de ortografie fonetică, în opoziţie cu scrierea etimologică (v. ortografie etimologică). Sân. Alfabet silabic.