Schweitzer [şvâitsr], Albert (1875 - 1965), ‘gînditor umanist francez, originar din Alsacia, medic, crgamst, muzicolog, teolog protestant. A fost membru al Institutului Franţei. După ce Sra afirmat că gânditor şi muzicolcg, impunându-se mai ales prin monografia „Johann Sebastian Bach, muzicantul-poet” (1905), S. s-a hotărât să slujească prin exemplul său personal idealurile umaniste. În 1913 s-a stabilit în Africa, unde a întemeiat şi a întreţinut, cu fondurile obţinute ca autor şi con-certist, un spital pentru negri în localitatea Lambarene din Gabon. În lucrările sale de filozofie a culturii („Filozofia civilizaţiei”, 2 vol., 1923), S. a denunţat, inspirându-se din ideile raţionalismului şi umanismului din sec. al XVIII-Iea, efectele dezumani-zante ale civilizaţiei burgheze. În 1958 a adresat lumii întregi un apel (sub titlul „Pace său război atomic”), în care se pronunţa în favoarea încetării experienţelor nucleare. S. este şi autorul unor lucrări valoroase despre arta- organistică şi construirea orgelor.