Scherzo [scherţo] (ital. „glumă, şagă”), termen care denumeşte o piesă muzicală în mişcare însufleţită şi cu un caracter glumeţ, optimist. A apărut în sec. al XVI-lea în muzică vocală şi în sec. al XVÎI-lea în cea instrumentală. Tipul clasic de s. l-a stabilit Beethoven, care I-a introdus în forma ciclică a sonatei în locul menuetului. Mai târziu (la Schubert, Chopin, Mendelssohn-Bartholdy, Dukas ş.a.), s. a devenit piesă de sine stătătoare. S. de proporţii reduse se numeşte scherzino.