Scară 1. Ansamblu de trepte aşezate succesiv, care leagă două diferenţe de nivel, servind pentru urcare sau coborâre. — (NAV.) S. de pisică, scară flexibilă, formată din două parâme care susţin trepte din lemn; este folosită pentru coborârea în bărci, urcarea pe catarg etc. — (CONSTR.) S. rulantă, scară cu trepte mobile, legate articulat pe o bandă rulantă. În perioada în care mecanismele de acţionare nu funcţionează, s. r. poate fi întrebuinţată ca scară fixă. — (HIDRO-TEHN.) S. de peşti, construcţie hidrotehnică executată în porţiunea de separaţie a două zone, cu nivel diferit, ale unui curs natural de apă, pentru a face posibilă trecerea peştilor din zona aval spre zona amonte. 5. de p. sunt constituite din jgheaburi (scocuri) de zidărie sau de lemn, din bazine aşezate în scară etc. 2. (FIZ., TEHN.) Mulţime ordonată de elemente discrete (diviziuni, grade, trepte etc), care serveşte pentru stabilirea, după o anumită regulă (ex. Prin comparare). - A valorilor unei mărimi fizice. — S. termometrică, scară pentru determinarea valorilor temperaturilor. Cele mai cunoscute s.t. sunt: s. Celsius, ale cărei puncte fundamentale sunt temperatura de topire a gheţii (00C) şi temperatura de fierbere a apei (100°C); s. Reaumur, care, iniţial, a avut un singur punct fundamental (temperatura de topire a gheţii, 0°R), iar ca unitate cantitatea cu care trebuia ridicată temperatura pentru că alcoolul folosit să se dilate cu 1 %; s. Fahrenheit, ale cărei puncte fundamentale sunt temperatura unui amestec refrigerent cu ţipirig (00F) şi temperatura corpului unui om (I00°F). Aceste trei s.t. sunt dependente de proprietăţile substanţei termometrice (mercur, alcool etc). Kelvin a introdus, în 1848, o nouă s.t. (numită s. termodinamică absolută, sau s. Kelvin), bazată pe definirea temperaturii cu ajutorul randamentului unui ciclu Carnot şi pe două puncte fundamentale: zero absolut (00K) şi punctul triplu al apei (căruia i s-a atribuit valoarea 273,16°K, pentru ca gradele Kelvin şi Celsius să fie egale). — S. de culori, fâşie de hârtie pe care există opt dreptunghiuri colorate, cupnnzînd, în ordinea lungimii de undă, tot atâtea culori spectral-pure (purpuriu, roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo, violet). Uneori se fac s. de c. cu 12 nuanţe de culori spectral-pure, care mai conţin şi diferite tonalităţi (amestecuri cu alb sau cu negru) ale acestor culori. S. de c. se utilizează la controlul reproducerilor după fotografii tehnicolore. 3. (TEHN.) Scară gradată, totalitatea reperelor (rizurilor), dispuse în sau pe o linie dreaptă sau curbă, reprezentând valori ale unei mărimi care se măsoară (ex. S.g. a unei rigle, s.g. a unui aparat de măsurat lungimi etc). Reperele s.g. sunt trasate pe o placă confecţionată din diferite materiale şi având diferite forme, la distanţe egale (ex. Ia riglă, la comparatorul cu cadran circular etc.) sau la distanţe neegale între ele (ex. S. Iogaritmică la rigla de calcul). 4. (MINER.) Scara durităţii mineralelor, scară convenţională alcătuită dm zece grade de duritate, stabilită de Mohs pentru aprecierea durităţii mineralelor. În ordinea creseîndă a durităţii, mineralele care alcătuiesc această scară sunt: 1. Talcul, 2. Gipsul, 3. Calcitul, 4. Fluorma, 5. Apatitul, 6. Ortoza, 7. Cuarţul, 8. Topazul, 9. Corindonul, 10. Diamantul. Se mai numeşte scara lui Mohs. .5. (GEOL.) a) Scară seismică, clasificare a cutremurelor de pământ în 12 categorii sau grade de intensitate, după puterea cu care se manifestă şi după efectele pe care le au asupra construcţiilor şi a scoarţei terestre. Gradul I cuprinde cutremurele înregistrate numai de aparate (microseisme); gradele II — VII cuprind cutremure simţite de oameni, dar care nu produc distrugeri; gradele VIII —X cuprind cutremurele distrugătoare care provoacă dărâmarea clădirilor şi apariţia crăpăturilor în scoarţa Pământului; în sfârşit, gradele XI şi XII cuprind cutremurele catastrofale, care distrug toate construcţiile omeneşti şi provoacă alunecări de teren, falii, prăbuşiri, devierea cursului nurilor etc. V. şi cutremur, b) Scara hidroizobatelor, succesiune de trepte de adâncime convenţionale, măsurate de la suprafaţa terenului până la nivelul hidrostatic. În mod obişnuit, intervalele dintre hidroizobate variază între limitele următoare: 0—2, 2—5, 5-10, 10-15, 15-20 şi peste 20 m. 6. (TOPOGR.) Raportul dintre lungimea unei linii pe un plan sau o hartă şi lungimea reală a acelei linii în natură. Indică gradul de micşorare a detaliilor din natură, reprezentate pe plan sau hartă. Se exprimă printr-o fracţie (scară numerică), al cărui numărător este egal cu unitatea (deci cu cât cifra care reprezintă numitorul fracţiei este mai mare, scara este mai mică), sau printr-un segment de dreaptă divizat în unităţi deasupra cărora este indicată valoarea care le corespunde în natură (scară grafică). Pe hărţile la scară mică, datorită deformărilor caracteristice proiecţiei cartografice întrebuinţate, valoarea reală a s. nu este identică pe toată suprafaţa hărţii, deci s. indicată are numai rol orientativ, dar pe baza ei nu se pot face măsurători de lungime. V. şi hartă. 7. (NAV.) Scară de pescaj, reper marcat pe carena unei nave şi în care sunt înregistrate valorile pescajului şi ale deplasamentului corespunzător al navei. Se numeşte şi scară a deplasamentelor.