Satelit (lat. satelles. - Itis „însoţitor”) 1. (ASTR.) Corp ceresc care se roteşte în jurul altui corp ceresc mai masiv decât acesta. — Sateliţi- naturali ai planetelor, corpuri cereşti care se rotesc în jurul planetelor, sub acţiunea atracţiei acestora, şi pe care Ie însoţesc în mişcarea lor de revoluţie în jurul Soarelui. S. n. ai p. descriu, în jurul planetelor cărora le aparţin, elipse, după legile de mişcare ale planetelor în jurul Soarelui. Pământul are un satelit (Luna), Mercur, Venus şi Pluton nu au s., Marte are doi, Iupiter are doisprezece, Saturn nouă, Uranus cinci, Neptun doi. — Sateliţi naturali ai stelelor, corpuri cereşti luminoase (stele) sau întunecate (planete) care se rotesc în jurul unor stele, uneori fiind vizibile (stele), alteori invizibile (stele sau planete), putind fi detectate prin mijloace spec-troscopice, fotometrice sau după felul mişcării (ondulate) a stelei principale pe bolta cerească. Pe această din urmă cale s-a pus în evidenţă existenţa unor planete ale unor stele de ordinul de mărime al planetei Iupiter. — Sateliţi artificiali ai Pământului, corpuri artificiale lansate în spaţiul circumterestru şi capabile să se mişte un anumit timp în jurul Pământului fără consum suplimentar de energie. Pentru plasarea lor pe orbită trebuie comunicată aparatului de zburat (rachetei) p viteză cuprinsă între 7,9 şi 11,2 km/s (v. şi viteze cosmice). 2. (TEHN). Roată dinţată care se poate roti liber în jurul unui ax al unui portsatelit, precum şi, împreună cu acesta, în jurul axului roţii planetare. În acest mod, o mişcare de rotaţie poate fi transformată în alte mişcări de rotaţie cu raporturi de transmisiune diferite, în funcţie de condiţiile de lucru ale mecanismului. V. şi mecanism planetar.