Sare (CHIM.) 1. (La pl.) Combinaţii cu structură ionică, care se formează prin neutralizarea unui acid cu o bază. În general, s. în soluţii apoase sunt disociate în ioni. S. sunt electroliţi tari. Se mai pot obţine în reacţiile dintre un acid şi o altă sare, dintre metale sau oxizii lor şi acizi sau prin combinarea directă a elementelor. Se cunosc săruri normale (sau neutre), acide şi bazice. S. neutre rezultă prin tratarea cantităţilor echivalente de acid şi de bază (ex. Sulfatul de sodiu, Na2SO4). S. acide se obţin, în general, de la acizi polibazici şi conţin un număr mai mare; de echivalenţi de acid la un echivalent de bază (ex. Sulfatul acid de sodiu, NaHSO4; fosfatul acid de sodiu, NaH2PO4 etc). S. bazice conţin mai mulţi echivalenţi de bază la un echivalent de acid (ex. Carbonatul bazic de plumb, Pb 3(OH)2(CO3)2). În natură se găsesc cantităţi mari de s. atât îţi regnul mineral, cât şi în cel vegetal şi animal. Unele s. au un rol important în fenomenele biologice (ex. S. de sodiu, de calciu, de fier etc), altele constituie materii prime pentru numeroase industrii (metalurgică, chimică, alimentară etc). De exemplu azotaţii, carbonaţii, clorurile, sulfaţii, fosfaţii etc. — Săruri cuaternare de amoniu, combinaţii organice cu formula generală (R4N) X, obţinute prin reacţia dintre amine terţiare şi derivaţi halogenaţi reactivi. Se întrebuinţează ca intermediari în unele sinteze din chimia organică. — Săruri duble, combinaţii formate prin cristalizarea împreună, în proporţii definite, a două săruri simple, reţeaua cristalină a s.d. fiind de obicei diferită de a celor două componente. S.d. sunt stabile în stare solidă, iar în soluţii se descompun în componente (ex. Alaunii, dolomita etc). — Săruri de diazoniu, denumire generică pentru diazo-derivaţii aromatici, — (AGROCHIM.), S. potasica, în-grăşămînt agricol provenit din amestecarea clorurii de pjota-siu cu săruri naturale de potasiu măcinate (silvinit, kainit etc). Conţine 30—40% oxid de potasiu şi are culoare albă, cu particule cenuşii, galbene sau roşii. Este un îrigrăşămînt higroscopic, folosit mai mult pe soluri podzolice şi nisipoase cu reacţie acidă, cultivate cu sfeclă de zahăr, cartofi etc. — (FARM.) S. amară, denumire populară dată sulfatului de magneziu. — S. Seisnette, KNa (C4H4O6 )*H2O. Tartrat mixt de sodiu şi potasiu. Este o substanţă cristalină, incoloră, solubilă în apă. Are proprietăţi piezoelec-trice şi feroelectrice. Se întrebuinţează la prepararea soluţiei Fehling şi ca medicament în tulburările digestiei. — S. de măcriş, combinaţie moleculară, frumos cristalizată, a unei molecule de acid oxalic cu o moleculă de oxalat acid de potasiu (KHC2O4 * H2C2O4 * 2H2O). Se foloseşte ca decolorant în industria textilă. — S. de lămâie, denumire populară atribuită impropriu acidului tartric, utilizat drept condiment în alimentaţie. În mod propriu, denumirea de s. de l. este folosită pentru acidul citric. 2. Denumire populară a clorurii de sodiu. Se numeşte şi sare de bucătărie. — (MINER.) S. gemă, clorură naturală de sodiu (NaCl), cristalizată în sistemul cubic. Este incoloră sau divers colorată (cenuşie roşie, albastră etc), datorită incluziunilor de substanţă argiloasă, bituminoasă, de hematit etc.; are luciu sticlos, este uşor solubilă şi are gustul specific sărat. Zăcămintele importante de s.g. se formează în regiuni aride, prin precipitare chimică, în condiţii de evaporare intensă a apelor sărate din lacuri şi lagune puţin adânci, despărţite de mare prin praguri de nisip, când aceste ape îşi reduc volumul de 10—11 ori. În zăcăminte, s.g. apare în stare pură sau asociată cu săruri de potasiu şi de magneziu, sub formă de mase compacte ce alcătuiesc strate, lentile, cuiburi sau impregnează alte roci sedimentare. Deoarece ea are proprietatea că la presiune să devină plastică, în scoarţa terestră stratele de sare suferă adesea deformaţii complexe, formând masive, cute etc. În acest mod au luat naştere zăcăminte de sare în diferite perioade geologice, ca de exemplu cele din cambrian, din devonian, din terţiar etc; cele mai importante se găsesc însă în depozitele permiene (ex. Zăcăminte des.G. din Germania, Polonia, România, U.R.S.S., nordul Indiei, R.A.U., S.U.A. etc). Dintre sărurile apelor marine, s. g, reprezintă cel mai important component (30,060 g/l din totalul de 35,000 g/l de săruri). Din acest motiv, în unele regiuni ale globului se formează şi se exploatează zăcăminte actuale de s.g., care iau naştere, în condiţii favorabile, prin evaporarea acestor ape sărate (ex. Lacurile Elton şi Bascunceak din U.R.S.S.). În Republica Socialistă România, numeroase zăcăminte de s.g. se găsesc în zona subcarpatică şi în bazinul Transilvaniei. Se exploatează la Slănic (reg. PIoieşti), Tîrgu-Ocna, Ocnele Mari, Ocna-Mureş, Ocna-Dej, Praid, Cacicaetc. Principalele ţări producătoare de s.g. sunt: S.U.A., U.R.S.S., Anglia, R.F. Germană, Franţa, India, Canada, Italia, Polonia, România, Spania, Olanda, Brazilia. S.g. reprezintă o importantă materie primă pentru industria chimică, servind la fabricarea carbonatului şi hidroxidului de sodiu, a clorului, a acidului clorhidric, a sodiului metalic etc. Se utilizează în tăbăcărie, în industria conservelor etc De asemenea constituie un important aliment. Conţinutul de clorură de sodiu din organismul animal şi uman are un deosebit rol fiziologic, contribuind la menţinerea echilibrului osmotic. Cantitatea de sare necesară zilnic unui om adult este de 20 g, cantitate ce se elimină prin rinichi, în sânge se găseşte în proporţie de 9 g%o. Şi în această concentraţie este folosită în terapeutică sub formă de injecţii subcutanate sau întrave-noase de ser fiziologic. Scăderea sau creşterea concentraţiei normale de sare din organism duce la tulburări mai mult sau mai puţin grave. Din acest motiv, ea este adăugată şi în alimentaţia animalelor. Sân. Halit. V. şi salină.