Săpun (CHIM.), sare metalică a acizilor graşi superiori. Se obţine prin saponificarea grăsimilor sau prin neutralizarea acizilor graşi cu hidroxizii diverselor metale. Ca materii prime pentru fabricarea s. se folosesc grăsimile animale (seu, untură), uleiuri vegetale (de palmier, cocos, soia, ricin) sau acizi graşi obţinuţi prin oxidarea parafinelor. Dintre acizii graşi superiori, în s. apar cel mai frecvent acizii stearic, palmitic şi oleic. S. se împart, după consistenţă, în s. tari (de sodiu, de calciu, de aluminiu) şi s. moi (de potasiu, de plumb), iar după comportarea lor faţă de apă în s. solubile (de sodiu, de potasiu, de amoniu) şi s. insolubile (de calciu, de magneziu, de aluminiu, de plumb, de man-gan). Cel mai utilizat este s. de sodiu, folosit ca agent de spălare (s. obişnuit). Este solid, solubil în apă şi formează spumă. Se fabrică prin fierberea grăsimilor cu hidroxid de sodiu şi se separă din mediul de reacţie cu ajutorul urior electroliţi (clorură de sodiu). După destinaţie i se adaugă parfumuri, coloranţi, sulf, glicerina, borax etc. În apa dură, s. de sodiu nu face spumă şi la spălare se consumă în cantităţi mai’ mari, datorită formării unor s. insolubile cu ionii de calciu şi magneziu. În ultimul timp s-au obţinut numeroase substanţe sintetice (detergenţi), cu proprietăţi asemănătoare şi în unele privinţe superioare s. de sodiu. S. de potasiu, lichid uleios, galben-maro, solubil în apă, este utilizat ca săpun medicinal şi, în industria textilă, ca agent de spălare. S. insolubile se folosesc la fabricarea unsorilor consistente, la impermeabilizarea textilelor, la fabricarea emplastrului etc. — (FARM.) S. medicinal, săpun preparat din uleiuri vegetale şi hidroxid de sodiu. Este utilizat la fabricarea unor pilule laxative (cu aloe, podofilmă), a supozitoarelor pentru copii etc. Cel fabricat din ulei de cânepa, rapiţă, în cu hidroxid de potasiu se utilizează în dermatologie, în tratamentul a diferite boli cum ar fi acneea, eczemele seboreice etc.