Săgeată 1. (IST.) Vergea de lemn, la un capăt cu un vârf ascuţit (de metal, piatră, os etc), iar la celălalt cu două aripioare înguste, care se folosea în trecut ca armă de vânătoare sau de luptă, aruncată dmtr-un arc încordat. 2. (GEOGR.) Săgeată litorală, formă de acumulare marină la intrarea unui golf sau la gura de vărsare a unui fluviu. În urma dezvoltării lor, s.l. ajung să închidă golful, separând astfel o lagună. La gura fluviilor, datorită aportului de aluviuni, s.l. se dezvoltă rapid, se asociază sub forma unor fascicule, între care se intercalează depresiuni alungite, formând relieful sectorului flu-vio-maritim al deltelor. 3. (AV.) Aripă în săgeată, aripă de avion supersonic, formată din două semiaripi care nu sunt în prelungire şi ale căror axe for mează un unghi ascuţit (cu vârful orientat în sensul de zbor). La zborul cu viteze mici, portanta a. în s. este mai mică decât Ia aripile obişnuite; la viteze supersonice, a. în s. are o portantă mai mare, deoarece, datorită formei ei, se evită apariţia undelor de şoc.4. (MAT.) Distanţa maximă dintre coarda care subîntinde un arc de curbă a cărui curbură nu-şi schimbă semnul şi punctele arcului, distanţa fiind măsurată perpendicular pe coardă. 5. (REZ. MAT.) Deplasare maximă (în general pe verticală) a punctelor unei bare, ale unei grinzi sau ale unei plăci subţiri sub acţiunea unor sarcini. S. maximă pe care o poate avea un element de construcţie fără pericol de deteriorare se numeşte s. admisibilă.