Rost 1. (IND. TEXT.; Ia războiul de ţesut) Unghi diedru, format de planul firelor de urzeală ridicate de iţe şi cel al firelor rămase jos, permiţând astfel trecerea suveicii şi depunerea firului de bătătură. 2. (CONSTR.) Spaţiu de dimensiuni reduse, lăsat între două construcţii alăturate sau între două părţi ale unei construcţii pentru a permite mişcarea lor relativă sub acţiunea forţelor exterioare sau a variaţiilor de temperatură. După poziţie şi destinaţie se deosebesc: r. de dilataţie-contracţie, care permite modificarea lungimii elementelor de construcţie, datorită variaţiilor de temperatură; r. de tasare, care permite tasarea independentă a diferitelor părţi ale unei construcţii; r. de etanşare, amenajat între două elemente de construcţie supuse presiunii apei; r. de lutru, care marchează planul de întrerupere a turnării elementelor de beton cu volum mare. Operaţia de umplere cu material de etanşare a t. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltraţie se numeşte rostuire.