Rossini, Gioacchino (1792 —1868), compozitor italian. Provenit dintr-o familie de muzicieni, R. şi-a, făcut educaţia la Liceul muzical din Bologna, vădind de timpuriu remarcabile însuşiri muzicale. A compus 34 de opere cu o mare uşurinţă, multe dintre ele bucurându-se de succes în principalele metropole ale lumii: Roma, Viena, Londra şi Paris, unde s-a stabilit definitiv. Printre primele sale opere figurează „Scara de mătase” (1812) şi „Italianca în Alger” (1813). După „Bărbierul din Sevilla” (1816), capodopera sa, R. a mai corripus câteva opere, printre care „Cenuşăreasa” (1817), „Coţofana hoaţă” (1817), „Semiramida” (1823). R. este unul dintre reprezentanţii cei mai de seamă ai b e l c a n t o u l u i italian. Muzica lui, bogată în arii uşor memorabile, vădind o sursă inepuizabilă de invenţie melodică, străbătută adesea de un umor specific, degajează o bună dispoziţie cuceritoare. Năzuinţele eroico-patriotice ale romantismului, care se intensificaseră în ajunul revoluţiei din 1830, şi-au găsit întruchipare în unele opere ale sale, mai cu seamă în „Wilhelm TeIl” (1829) care a jucat un mare rol în evoluţia genului operei „mari’ franceze. Este şi autorul unui remarcabil „Stabat Mater’ (1836), al unor cantate, oratorii ai unor cvartete, cicluri de romanţe şi duete etc.