Roşioară (Scardinius erithrophthalmus), peşte teleostean din familia ciprinidelor, lung de 20—30 cm şi având greutatea de 200—300 g; are corpul turtit lateral, acoperit cu solzi mari, şi înotătoarele (în afară de cea dorsală) de culoare roşie. Trăieşte în Europa şi în Siberia centrală; în ţara noastră este mai frecventă în bălţi.