romanţă 1. (LIT.) Poezie lirică sentimentală, de obicei de inspiraţie erotică. A fost cultivată mai întîi în Spania, unde termenul de r. (românce) desemna iniţial compoziţiile lirice-narative scrise în limba romanică (spre deosebire de cele din limba latină), iar ulterior poemele cavalereşti cu conţinut eroic sau legendar din ro mancero.In sec. al XV-lea,devenită specie a poeziei culte, cu reguli prozodice fixe (o formă metrică unică, octosilabică, versurile pereche asonanţate), r. primeşte o accepţie apropiată de cea modernă, putînd trata, prin accentuarea elementului liric sentimental, orice subiect. Prin conţinutul ei emoţional şi prin forma simplă, melodioasă a versului, înrudită cu liedul, r. a suscitat interesul compozitorilor, care au pus pe muzică numeroase texte de asemenea factură. în literatura română,romanţa a fost cultivată de Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Theodor Şerbănescu,Traian Demetrescu, MăriaCunţan, Cincinat Pavelescu,Arthur Enăşescu ş.a. 2. (MUZ.)Piesă vocală de formă strofică,cu acompaniament de diverse instrumente. Conţinutul său este, de regulă, liric, sentimental. Prin extindere, piesă instrumentală cu un caracter asemănător.